Un tânăr în vârstă de 19 ani, din Feldioara, a fost reținut după ce ar fi sustras produse dintr-un magazin situat pe bulevardul Griviței din municipiul Brașov. Polițiștii din cadrul Poliția Municipiului Brașov – Secția 5 Poliție efectuează cercetări în acest caz, sub coordonarea procurorului de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Brașov.
Incidentul a fost semnalat în data de 28 februarie, în jurul orei 16:00. Oamenii legii au fost sesizați cu privire la furtul unor articole dintr-un magazin din Brașov și s-au deplasat imediat la fața locului, unde au identificat persoana bănuită.
Tânărul ar fi trecut de linia caselor de marcat cu produse în valoare de aproximativ 800 de lei, fără a achita contravaloarea acestora. Prejudiciul a fost recuperat integral.
Tânărul a fost reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratul de Poliție Județean Brașov.
Cercetările sunt în desfășurare pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care a fost comisă fapta.

